Powered By Blogger

18 nov. 2021

Columna - Cassian Maria Spiridon














sub paşii timpului

din adâncuri se ridică-n lumină

Columna

miri şi mirese

mireni călători pelerini

coborâtiri dintre acei profilaţi în marmură

pe o spirală ce urcă

pe zeci de metri către Preaînaltul

aici fiecare îşi află popas 


vin aici

ei/ părăsiţii sorţii

alungaţi de nevoi din satele copilăriei

de la vetrele părinţilor părinţilor lor


din când în când

la mari sărbători

naşteri şi nunţi

Columna-i aşteaptă

nemişcată de două milenii

le mângâie dorul

la umbra statornică/ înaltă

se simt iar la acasele lor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează