În noapte - Alexandru T. Stamatiad

 

E noapte și plouă afară,

și plouă și-n sufletul meu,

pereții-mi sugrumă odaia,

ca plumbul mi-e gândul de greu.

Imagini, aduceri-aminte,

pierdute,-ngropate pe veci,

acum se trezesc, - prin ruine

dansează în zbor lilieci.

De flori cucerită-i grădina

și-aleargă prin ea un copil,

o ceață aleargă să-l prindă,

și cântă, și râde April.

E masa de cărți încărcată

și-o umbră veghează târziu,

ce tristă e viața! Departe

o cale străbate-un pustiu.

Trec anii și-o zână apare,

frumoasă ca ziua, un crin.

Deșarte iluzii de-o clipă,

potirul e plin cu venin.

Dar iată-l ajuns în splendoare:

puternic, viteaz ca un zeu,

la toți, deopotrivă, împarte

ghirlande de roze mereu.

Și iarăși de cărți încărcată

e masa, și-i singur cu el,

sub lampă, pierdut priveghează,

pe umeri, cu-o stâncă de-oțel.

Pe grinzi, pe tavan, prin unghere

tesut-au păianjenii cort,

coboară-ntunericu-n valuri

și visul de-a pururi e mort.

Pereții-mi sugrumă odaia,

ca plumbul mi-e gândul de greu,

și plouă de-un secol afară.

Și plouă și-n sufletul meu.