Multe flori sunt, dar puţine
rod în lume o să poarte,
toate bat la poarta vieţii,
dar se scutur multe moarte.
E uşor a scrie versuri
când nimic nu ai a spune,
înșirând cuvinte goale
ce din coadă au să sune.
Dar când inima-ţi frământă
doruri vii şi patimi multe,
ș-a lor glasuri a ta minte
stă pe toate să le-asculte,
Ca şi flori în poarta vieţii
bat la porţile gândirii,
toate cer intrare-n lume,
cer veştmintele vorbirii.
Pentru-a tale proprii patimi,
pentru propria-ţi viaţă,
unde ai judecătorii,
ne’ndurații ochi de gheaţă?
Ah! Atuncea ţi se pare
că pe cap îţi cade cerul:
unde vei găsi cuvântul
ce exprimă adevărul?
Critici voi, cu flori deşerte,
care roade n-aţi adus -
e uşor a scrie versuri
când nimic nu ai de spus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează