De cântece Parisu-i plin
ca marea de sirene,
și nu mai pleacă cei ce vin
pe ţărmul mândrei Sene.
La Napoli, grădinile
nu ştiu ce e zăpada,
și-n golfuri mandolinele
îngână serenada.
Suspină ţitera-n Tirol
când în tăcerea sfântă
vreun orb moşneag în capul gol
pe prispă stă şi cântă.
Zănatic ţipăt de viori
e-n veselele ciarde,
cântarea asta-ţi dă fiori
și tremură, şi arde…
Dar creadă cine cum o vrea,
cum crede să-şi aleagă;
nu-s doine ca în ţara mea
pe lumea asta-ntreagă!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează