Te-aş numi privighetoare peste inimă
numai să taci, să nu-mi ameţeşti nopţile
cu aprige şi ademenitoare triluri
fluture dacă ai fi, ţi-aş smulge polenul
să nu mai zbori, să călătoreşti,
verde printre lăcuste
dacă ai fi luna de pe cer
ți-aş pune doliu la fereastră
să nu pătrunzi.
Eşti doar umbra reală a drumului meu
și mă seceri sub
invizibilul tău şopot de frunze
și ape şoptite-n ureche
cad ca o scoică târzie-n adâncuri
șovăind printre alge
amăgită de sunete
de iluzii pentru un chip fără chip.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează