Mi-e frică și mi-e rușine
de mine, de oasele mele, de sexul meu.
Există un mers înapoi în tumoare,
o reașezare a morții în țesuturi,
o bucurie a depravării.
O sanie ca un tăvălug, trasă de reni,
ți se suie în pat, ți se așează pe piept cu toată greutatea,
te privește în ochi, îți scuipă în față imaginile copilăriei
– clopoței, stridențe spărgând auzul – îți ninge pe creier.
Unde se vor fi dus toate proiecțiile tale
toți câinii prieteni
gudureala mârâitul lor curtenitor…
Pe aleile ospiciului hulubi albi ciugulesc grăunțe
zăpada
dormitoare de soldați nervii mei – mereu în alarmă.
În memoria nopții
țâșnește feroce, agilă ca o panteră, imaginea ta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează