Cam greu să-i dai norocului adresă,
deloc uşor să-i spui iubirii: Pleacă!
Iar dac’ având-o, inima săracă
îți este, e că vrei s-o ţii în lesă
Şi cântecul de soare să şi-l tacă.
Dar cu ce glas s-o chemi când nu e, de să
răsune tot pustiul, principesă
a nopţii - lună albă, dacă
Nici tu nu i-ai aflat sub cer cărarea
de-o veşnicie cât o noapte lungă
de când de dorul tău se frânge marea
cu braţe-valuri vrând să te ajungă?
Eu, norocoasă foarte-n neiubire,
să-i dau şi nenorocului de ştire?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează