Din brad înalt mă văd ajuns bonsai,
priviri timide, cățărate-n cer,
dar păsările-mi cântă ca în rai
și din ozon mult prea puțin îmi cer.
Mi-au desenat și chipu-n negru tuș.-
simbolul ideal al disperării -
în mine bufnițele-și fac culcuș,
mor pescăruși la țărmurile mării…
Un templu-nalt de jad mi-au pus în față
știind că însăși moartea se învață…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează