Trăia în pădure o zână,
scăldându-se-adese în ape,
a dat de mreje cu pește,
și zâna n-ajunge să scape...
Cu spaimă-au privit-o pescarii,
dar Marcu cel tânăr și iute
în brațe-apucat-a pe zână
și dornic a prins s-o sărute.
Iar zâna se dă ca o creangă
și-n mâinile lui șerpuiește,
se uită în ochii lui Marcu
și râde și tainic zâmbește...
În farmec s-a scurs toată ziua;
dar iatăcă-n noaptea adâncă
pierit-a zburdalnica zână...
se pierde sărmanul de tângă.
Și zile și nopți rătăcește
prin codri, pe-a Dunării maluri,
și geme-ntrebând: „Unde-i zâna?”
„Nu știm”, râd viclenele valuri.
„Mincună! strigatu-le-a Marcu,
cu voi ea acuma petrece!”
Și-ndată s-a dat nebunatic
cu capul în Dunărea rece.
Se scaldă în Dunăre zâna,
așa cum a fost mai-nainte;
nu-i Marcu... Și doară în cântec
ne-aducem de Marcu aminte.
Iar voi pe pământ vă petreceți
ca râmele oarbe-n pământ,
și nime povești nu vă-ncheagă,
urmașii cântări nu vă cânt.
Traducere de Alexei Mateevici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează