Nici la unii, nici la alții, n-am găsit în viață milă,
niciodată, pentru mine, nu sunt locuri nicăieri,
am o muncă amărâtă și o pensie umilă
Doamne, vindecă-mi plămânii și mai dă-mi ceva puteri!
Nu am bani nici pentr-un timbru să trimit și eu scrisoare
ălora de ne mănâncă și fac baluri de cristal
și butelia mi-e goală, fiecare os mă doare,
toți intrați în Europa, iar eu intru în spital.
A venit în România vremea hoților de țară?
Ați luat vreo hotărâre să scăpați de muncitori?
Sărăcia ne distruge, dar uitarea ne omoară
n-acceptăm, de-aceeași boală, să murim de două ori.
N-am dorit această lume, nu mi-e dor nici de cealaltă,
tiranie? Anarhie? Două măști, același chip!
Și mi-aș face eu o lume, dar n-am bani să-mi cumpăr dălți
și mă dor cumplit plămânii, n-am putere să mai țip.
Doar atât vă mai pot spune: faceți pace până mâine
că, de nu, cu mâna goală, la palatul vostru sap
și sătul, și ieri și astăzi, de același trai de câine,
mă așez sub legea voastră și mă scol cu voi în cap.
Doamne, iartă-mă de toate și de răul din cuvinte,
zilier al milei tale am ajuns în țara mea,
pentru mine e totuna, m-am pierdut de cele sfinte,
nu știu cât mai am putere, nu știu cât mai pot răbda.
Pâinea-i scumpă, frigu-i mare, frații nu apar niciunul,
prin vitrinele aprinse numai rânjet sfidător
cică-i mare sarbatoare, cică a venit Crăciunul,
dar eu nu mai cred în ăștia și în calendarul lor.
M-au mințit și unii și-alții, zac de răul tuturora,
sunt, de când mă știu pe lume, rob mereu la alți tirani.
Totuși, a venit Crăciunul, bucurați-vă, e ora,
eu mă sting fără de vreme, însă vouă: “La multi ani!”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează