S-a stins iubirea, dragul meu, mă iartă,
nu eu m-am străduit spre a o stinge -
şi trupul ei subtil, pătruns de soartă,
se-acoperă de fulgi, căci ninge, ninge!
Peste țarini setoase de-un mileniu
ninge aşa, cum n-a mai nins vreodată,
ninge aşa, de parcă-un om de geniu
s-a pomenit cu lama-n bereghetă.
Şi neaşteptat l-a răzbunat natura,
vărsând pe lumi potopul de ninsoare -
ninge cumplit, de îmi lipseşte gura,
şi cad troiene peste disperare.
Imaculat dezastru! Unde-s, unde
urmele lui ce m-au făcut să sufăr? -
Zăpada totu-nghite, totu-ascunde,
chiar şi pe mine - albă-s ca un nufăr.
Un nufăr uriaş care uneşte
cer şi pământ prin al ninsorii vaier -
s-a stins iubirea ca pe țărm un peşte,
doar lacrimi înghețate ard în aer.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează