Geneza - Emil Loteanu

Și toate s-au iscat la început

din singurul fierbinte pumn de lut.

Tot din aceeași magmă arzătoare

mă trag și eu, și Ursa Mare.

Iar coapsele iubitei mele

au fost pe vremuri magma pentru soare

amestecând sfințenie și păcat

în lut incandescent și preacurat.

Solara magmă astfel se unește

cu mările, cu lupii și cu peștii,

cu galaxiile în spațiul x pierdute,

cu lumile ce pier neîncepute.

Osia marii rubedenii

prin mine trece, străbătând milenii

când umbra peste chipul meu se lasă,

poverile tristeții mă apasă,

E poate că adulmec ca o fiară

o galaxie care stă sa moară.

Ca munții par din înălțimea gândului

imense cicatrici ale pământului,

Că zburdă pui plăpânzi de lup prin lume

sug lapte cald și-nvață să sugrume.

Iubito, noi am fost bucăți de soare,

desăvârșiți de timp și de mișcare;

Schimbat-am chip de fiare și jivine

și prin milenii am visat la tine.

Imensul drum parcurs, imensa cale

azi l-a închis arsura gurii tale.

Răsare soarele și soarele apune.

Materie. Speranță. Timp. Minune.

Femeile pe care le-am iubit

răsar tăcute din nemărginit,

Călcând sfios și aducând cu ele

păr despletit și tremur de mărgele.

Cu pas desculț și moale au venit

femeile pe care le-am iubit.

Le-am pus în față pe un blid de lut

sarea căinței și regretul mut

și brațele împreunând mănunchi.

Cocoare albe, plăzmuiri de nea,

Tăcură mut peste căința mea

și se topiră în nemărginit

femeile pe care le-am iubit.

Privește gol, cu irișii pustii,

Mărinimia remușcărilor târzii.

Nu, nu se vor întoarce din atunci

femei frumoase, legănări de lunci,

și nu le umili și rușina cu sarbădă căința ta,

Cu danie bogată și cu dări,

cu banul sterp al sterpei remușcări.

Ele rămân zăpezile eterne -

lumina crudă peste ele cerne,

Ele rămân de nimenea atinse,

contururi vagi de piscuri albe, ninse

legat în amintiri ca într-un lanț,

iscai din pulberi roșul de Bizanț,

Acel eretic roșu de icoană,

curat ca o atingere de geană.

Cu răsuflarea omului iubit,

înfioratul roșu-purpuriu,

Ca strigătul de om într-un pustiu.

Femeile pe care le-am iubit

răsar tăcute din nemărginit.

Le scriu desculțe, în cămăși de în

pe cerul meu, cu roșu bizantin.

În tinerețea lor fără sfârșit

Femeile pe care le-am iubit.