Case mari, înșiruite
de-a lungul trotuarelor de-asfalt.
La un colț cu turn înalt
în frunte cu ceasornice greșite.
Amiaz de toamnă.
O beteală
de-aramă s-a învălmășit în arbori reci
cu ochii goi tu treci
dus de-o tristețe ideală.
Pustiu.
De pălărie
s-au prins păiajeni mici și funigei.
Pe limbă gustul lânced de femei
ruinează toată fina reverie.
Talpa sună sub castani
ca un clopot de aramă.
S-au depus pe suflet grijă, teamă
și pe creștetul tău mii de ani.
Te-ai oprit.
Privești la geamul
cu perdelele lăsate.
Toate comediile-s uitate
și s-au stins în tragedie neamul.
Pași din pietricele scapă:
peste gratii ruginii
vezi prin gene fumurii
un copil desculț cum duce apă.
Vrei să strigi:
O mână sfarmă
golurile din gâtlej.
Ca un depărtat manej
vie goarna din cazarmă.
Iar
timpul - orb, stingând tăria
el stă, asemeni unui
Dumnezeu
și-n sânge greu
'napoia lui apune veșnicia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează