Ca să ne-ntâlnim noi doi acum,
stelele-au făcut atâta drum,
şi-a fost soare-n lume, şi-au fost ploi,
cer rotund şi lanuri pentru noi…
Doamne, n-am genunchi să-ţi mulţumesc
pentru pomi şi turme câte cresc,
ocrotite-n poala ta albastră,
toate pentru bucuria noastră…
Ne-nchinăm de-aceea Răsăritului,
apei şi pământului, truditului…
Şi-o să-ţi sărutăm, colo, pe munţi,
marginea veşmântului, să-ţi spunem
lauda, şi sub picior să-ţi punem
praful nostru, praful de pe frunţi…
Ne-or primi pădurile şi turma
ierburilor alergând aproape
de pământ… Şi zânele din ape
ne-or cunoaşte pe nisipuri urma…
Umbre-n asfinţit ne-or face semne,
vom striga ecoul să ne-ndemne,
şi luându-i urma, vom cunoaşte
locul unde căprioara paşte…
Vom cunoaşte scunde-mpărății
de ciuperci şi vizuini pustii,
de duşmani sau poate de prieteni,
ce-şi uitară oasele sub cetini.
După urma ciutei fără vină,
ne vom face drum şi-apoi hodină
pân’la stâncile ce nu-obosesc s-aştepte
pasul Domnului, pe primele lor trepte…
Din volumul Confesiuni lirice, Chișinău, 1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează