În ţara ceea nu deosebeşti piatra
de pasăre sau duh:
sunt de vată şi carton.
Cine vrea îşi scoate sufletul,
îl pune alături
şi-l priveşte ca pe o fiinţă streină:
am zărit duhuri de pomi, de păsări, de oameni.
Oameni-păpuşi cântă rugăciune mută:
Dumnezeul lor are barbă albă.
Oameni-păpuşi şi duhuri de vată!
Zâmbete de pastă!
Pomi de cauciuc!
Ochi candizi şi ficşi!
Culorile sunt palide, nu ţipă.
Spaţiul are doi metri cubi.
Focul e o cârpă roşie şi îl iei cu mâna.
Ţara asta a mâzgălit-o, pe carton, un copil.
Copilul visează: nu-l trezi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează