Potecile mi se aștern în cale.
Sub paşii mei noi drumuri se întind
mă-nalţ în piscul frumuseţii tale,
o, ţara mea, adâncul să-ţi cuprind.
De pieptul tău când îmi lipesc obrazul,
bătaia clipelor să o ascult,
auzul meu îţi desluşeşte glasul
ce din strămoşi ne vine de demult.
Atâta soare e şi-atât de bine
sub cerul tău blajin, primenitor!
În tine m-am născut, trăiesc în tine
și pururea de tine mi-este dor.
Te simt zvâcnind în ierburi şi în muguri,
în fiecare sondă de ţiţei.
Cu freamătul pădurilor mă bucuri,
ca pe un copil, de mână tu mă iei.
Şi-mi dărui mie boarea primăverii,
pe câmp îmi faci să crească grâu-nalt.
Tu pâinea-mi rumeneşti în ţestul verii,
pe prispă îmi aşterni culcuşul cald.
La praznicul culesului de struguri,
te desluşesc şi-n plopii din amurguri.
Îmbii cu cofe pline anii mei;
și-n părul dragei, şi în ochii ei.
Când pleci din bărăganele arşiţei,
cu turmele spre munţi, cântând din nai.
Unchieş mi-l dai pe baciul Mioriţei
și-mi sui poemul p-un picior de plai.
Aprinzi o stea de flăcări pe cupole,
în orice cărămidă pui un cânt.
Pe schele urci cu Meşteru' Manole
și zidul nu se surpă la pământ.
Sub colţul ierbii m-oi culca odată,
cu holda ta m-oi contopi deplin.
O viaţă doar pe lume ne e dată,
chiar viaţa de ţi-o dărui, e puţin.
Oriunde-aş fi, te întâlnesc în cale,
o, ţara mea, cu tâmple de argint!
Mă-nalţ în piscul frumuseţii tale,
te apăr, şi te laud, şi te cânt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează