Soarele în nori se-ascunse,
vântul freamătă deodată
ca o ciută printre frunze,
și din norii negri, iată.
Ploaia începu să cadă.
Primul strop, ca o alică,
m-a izbit pe brațu-ntins.
Altu-acum pe frunte-mi pică,
altu-n geană mi s-a prins.
Parc-ar face dinadins.
Aș rămân-n ploaie, afară,
dar e molcomă și rece.
Nu-i ca ploile de vară.
Asta-ncepe și nu trece
doar cât numeri pân-la zece…
Intru-n casă. Iau o carte.
(Gata-i lecția, de mult.)
Și cu cartea-n față-ascult
ploaia, cum în geamuri bate.
Mai aproape, mai departe…
Dac-o ține tot așa,
mâine, când mă duc la școală,
ud, asfaltul-n calea mea,
ca-nvelit în poleială
de argint, îmi va plăcea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează