Miez-de-ghenar
fulguie rar,
aeru-i dalb de colinde.
Sus, în tarii,
în veșnicii
stea de-nviere s-aprinde.
Din focu-i sfânt
către pământ
doi ochi de vis se ivescu,
fruntea de domn
peste nesomn
a lui Mihai Eminescu.
Raza-i de dor
tremurător
arde-n văpăi peste lume,
suflet și grai,
gură de rai
au un părinte și-un nume.
Zodia-i grea
de om si stea
cheamă prin vremi și ne-adună:
codrii cu brazi,
ieri și cu azi,
neamul cu doina-mpreună.
Oi, ler ui-ler,
până la cer
aeru-i dalb de colinde.
Iarăși și iar
miez-de-ghenar
stea de-nviere aprinde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează