Trei negiobi mergând p-o vale
și zărind un urs din cale
când suia cu groază-vie
și intră în vizunie,
zise unul: - Ai să-l prindem
și la vrun ţigan să-l vindem.
Altul a zis: - Cum să poate
din vizunia-i a-l scoate?
- Iacă cum, - altul iar zise
și îndată se descinse -
dați brâiele fiecare,
să facem un lung şi mare,
și legăndu-mă pe mine
cu el de picioare bine,
să ţineţi strâns cu tărie
când voi intra-n vizunie,
ș-apucând pe urs dodată,
să mă trageţi voi îndată,
și apoi d-aci scoţându-l
facem cu el ce n-e gândul.
Asfel dacă sfătuiră,
brâiele îşi înnădiră,
de picioare îl legară
ș-în vizunie-l băgară.
Când vru mâna să întinză
pe urs de urechi să-l prinză,
ursul de cap îl apucă
și cu totul i-l îmbucă;
el strigând într-a sa gheară,
ceilalți cum l-a tras afară
stau, se uită cu mirare,
văzându-l că cap nu are,
și-ntreb, zicând: - Frăţioare,
avut-a Valdu cap oare?
Unul zise: - Nu ţiu minte,
altul iar alte cuvinte,
și nedomiriţi l-aceasta,
au mers să-ntrebe nevasta.
Aşa ei pe mortul lasă
și mergând la ea acasă,
o-ntreb: - Stano, ia ne spune,
că vrem să ştim a minune,
bărbatul tău ce fel fuse,
acum cu noi când se duse,
avea cap ca fiecine,
or nu, că tu ştii mai bine?
Ea, gândind puţin în sine,
le răspunse: - Nu ştiu bine
dar la Paşti îmi par' şi mie
că ş-a cumpărat tichie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează