Powered By Blogger

25 ian. 2022

Mamă țară - Tudor Arghezi













Maică mulți te-au dușmănit
că eşti neam blagoslovit.
Unde sapă sapa locul
sare din pământ norocul.
Ai pământ şi ape multe
vântul stă să ţi le-asculte.
Şi izvoare călătoare 
crapii-n ele cât berbecii,
în pomi piersici cât dovlecii,
pepenii de zahăr roşu,
în grâu spicul cât cocoşu.
Pui un bob din el răsare
mia de mărgăritare:
dulce binecuvântare
fiecare fir de vânt
îl adie un descânt,
fiecare stea de sus
îl mângâie cum l-ai pus.
Noaptea-l coace şi ea, luna
caldă lui întotdeauna
și pe câmp cu ceru-n faţă
câmpul pletele-şi răsfaţă.
În adâncul lui tresare
altă vatră de izvoare
(ți-a făcut destinul semnul)
untul negru, undelemnul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează