Mi-e sufletul o creangă
ce-n umbră veștejește,
când te visez, tresare
și iarăși înflorește!
Mi-e sufletu-o fântână
uitată și pustie,
când îmi apari, prin farmec
se schimbă-n apă vie!
Mi-e sufletul un clopot
stingher și ruginit,
când mă privești, răsună
de parcă e vrăjit!
Mi-e sufletul o baltă
cu apă înverzită,
când îmi zâmbești, întreagă
vibrează limpezită!
Mi-e sufletul o noapte
c-un cer pustiu, de ceață,
când îmi vorbești, deodată
se face dimineață!
Mi-e sufletul o mare
în veșnică furtună,
când mă săruți, răsare
fermecătoarea lună!
Mi-e sufletul atâta
de trist și obosit,
că fără tine-n viață
de mult aș fi murit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează