Am întâlnit-o ieri în cale,
sus, la răscruci, lâng-alun,
nu ne-am văzut de ani de zile
cu fata judelui Zăbun.
Drăguţa mea de la podmol,
din nopţile cu şezători,
și-a pironit ochii-n pământ,
posomorâți şi visători.
I-am prins mânuţa s-o alint,
nedumerită se uita,
drăguța mea de la podmol
mi-a zis sfioasă „dumneata”.
Iar când am prins-o de mijloc
și-am sărutat-o lung pe gură,
mi s-a ascuns la piept şi-a plâns:
„De ce te-ai dus la-nvăţătură?...”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează