Neadormit veghează felinarul,
în taina nopţii osândit să vadă,
tovarăș are colţul vechi de stradă,
singurătății sfetnic - trotuarul.
El vede-a vieţii nesfârşită pradă,
asfaltu-i spune patima ş-amarul,
în faţa lui îşi plimbă-ntreg calvarul
întunecata veacului baladă...
În tremur lin lumina i se frânge,
clipind încet cu licărire rară,
îți pare-un ochi îndurerat ce plânge.
Şi parc-aud oftarea lui sihastră:
"De ce m-aprindeţi fiecare sară,
să luminez nenorocirea voastră?..."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează