Și, uite, astfel ni se face iarnă,
și iar ne ninge timpul pe meninge,
și iar îngheață biata noastră marnă
când nu în noi, ci-alături foc se-ncinge.
E semn că totuși frigul va învinge
și-n urma urmei el o să discearnă
jucându-se cu-a inimilor minge,
cu vârsta scurtă care-n noi se-ncarnă.
Am coborât cu turmele din munte
purtând o cută-n plus pe vis și frunte
dar cu nădejdea că ne vom întoarce iar,
acolo-n pisc de unde coborâră
trudiții pași, lăsând, prin umbre, dâră -
de vom trăi până la primăvară...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează