Powered By Blogger

4 feb. 2022

Asimetrie - Corneliu Coposu

Bucuriile apuse, mor

vechile dureri se sting, dar dor!


Înălțările trăite, trec

prăbușirile te tot petrec!


Rar te află Binele, grăbit

răul - des și pus pe zăbovit!


Clipele surâsului fugar,

le plătești cu zile de amar!


Ceasul de vremelnice plăceri

costă catacombe de dureri!


Șansa trece, grijile rămân,

cu destin statornic de stăpân.


Fără fund e cofa cu venin,

scurt și vitreg ceasul de senin.


Umbre dese țes eternul drum,

Zări avare, negură și fum...!


Versuri din volumul “Poeme”, 2019

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează