Dacă va ninge înainte
de-a mă întoarce în Ardeal
și va-ngheța de ger mușcata
pălind în geamul casei noastre,
ieși mamă și aprinde rugul
de vreascuri albe sus pe deal
și lasă, de înstrăinare,
să-ți pice lacrima spre astre.
Nemaiștiind vorbi cu tine,
dacă va fi să-ți spun minciuni,
cu nervii prinși sub trotuarul
orașului ce mă sugrumă,
iesi mamă singură-n grădină
și din risipa vieții du-mă
și mă așază sub aleanul
tremurătorilor aluni.
Dacă va fi să ningă mamă
‘nainte de-a te mai vedea,
în iarna asta care cade
ca o vicleană ghilotină,
să știi că mi-a fost dor de tine
cum numai cerului de-o stea
și orbului închis în bezne
dor lung îi este de lumină.
Deschide geamul dinspre codru
și nu mai spune nimănui
câți ani m-ai așteptat tăcută
ca o nălucă, sus, pe deal.
Așază-mi cărțile în ladă
și scoate-mi pozele din cui,
dacă va ninge înainte
de-a mă întoarce în Ardeal!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează