Senină te las, precum ești,
cunună de cer și pământ.
Iezii te pasc prin livezi,
mult azur îți spânzură-n vânt.
Cer luminos, unduios te adie
și flutură cald peste-nalte podgorii,
unde o gaiță hoață pe care o știu din pruncie
ascunde struguri în praf sub aripa morii.
Albă, tăcută te las și încinsă de râuri,
lume de blânde poveri și de calme contururi,
stăpânite culori de străvechi păpădii.
Numai anii - pești argintii - nu se-ntorc
prin albia serii, ucată acuma,
în albul zăvoi, unde plopii stingheri
cu brațe mișcate pe sus caută luna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează