Mă aplec în casa ta,
casa noastră cea bătrână!
Draga mea, bunica mea,
nu te-aș mai putea uita
nici când o să fii țărână.
Tu pe tata l-ai crescut
și m-ai legănat pe mine.
Mici, pereții tâi de lut
câte-n viață n-au văzut -
mult din rău, puțin din bine.
Astăzi, totuși, pașii mei
aripi prind, spre cer să zboare.
Casei noi i-am pus temei,
de pe-acoperișul ei
pot sui în Carul Mare.
Stelele-s atât de jos
ca un ram sub rodii grele.
Și pământu-i bucuros
că din sânul lui am scos
zbor și cuib de rândunele.
Draga mea, bunica mea,
astăzi mă despart de tine.
Voi fura sin cer o stea
lângă geamul vechi să stea
veșnic peste-ntunecime.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează