În odaia asta de hotel,
cu un pat o masă și-o sofa,
a mai fost odată cineva,
am mai fost și eu ascuns în el.
Trebuie să fie undeva pe-aici
cel care a trecut cu mine-o sară
pe-un jurnal făcând desene mici;
e în mucul stins dintr-o țigară.
Vreau să plec și pașii îmi răsună
sau chiar „el" pornește după mine
în oglindă chipu-i ca subt lună
a pornit și el, si vine, vine.
Mă întorc și caut prin odaie:
el mă urmărește pas cu pas
și îi simt a inimii bătaie
care bate-n propriul meu ceas.
Umbra-i ca o haină stă în cui.
Doarme sau e mort în patul meu?
Are fața mea și-a nimănui,
apeste și nu e, ca Dumnezeu.
Dar a fost pe-aici când nu eram
e și-acuma o initială
zgârâiată-n sticla de la geam,
o cutie de chibrituri goală.
Și ca pe o stranie camee
chiar pe scrumiera de pe masă
este desenată o femee
care trebuie să fi fost frumoasă
Și atâtea alte semne mici
câți secoli sunt de când am fost pe-aici?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează