Aripile morilor din mine
s-au oprit spre cer și spre pământ.
Nu-i nimic. Furtuna iar s-aține.
Azi din trișca vânturilor cânt.
Sufletul meu pregetă s-asculte
greierii trecutului senin.
Nu-i nimic. De vânt odată smulte,
frunzele pe crengi nu mai revin.
Fruntea lunii-și desfășoară creasta.
Iarba vremii-mi flutură pe-aici.
Nu-i nimic. Stau treaz în viața asta.
Voi dormi, apoi, printre furnici.
...Inima deși mi-o mai cutreieri
cu lumina pasului tău mic,
de demult și tu ești printre greieri
nu-i nimic,iubire, nu-i nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează