Eu știu că vanitatea vieței e plăcerea,
și-a sufletului sfântă podoabă e durerea
o aripă ce-nalță pe om de zei mai sus.
Ne-a-mprumutat-o însuși Isus spre-a fi Isus.
E-mpărtășirea forței în cea din urmă oră
când luminat de-a morții mult tainică-auroră,
apropii fără tremur și fără de blestem
paharul, – ce cu spaimă cei fericiți îl bem.
Știu cât e de vremelnic și sbuciumul și cântul,
fiorul ce încarcă de primăveri pământul
– și-n cumpănă sunt totuși nehotărât s'aleg:
primi-voi suferința murind semeț, întreg,
sau voluptatea vieței până la fund sorbită
cu prețu-ngenunchierii din ultima clipită?
De ce reverși, Părinte, precum pe pajiști flori,
comori de ispitire sub pași șovăitori?
De ce lăsat-ai setea și-ai pus în drum izvorul
din apa amăgirii să bea rătăcitorul?
Și dacă lupta-i soarta acelui înțelept,
la ce bun sângerarea și spinii-n drumul drept?
Miresme-ai pus în floare să ardă smirnă-n plaiuri,
în cântecul de pasări ecouri de prin raiuri,
în ochi ai pus uimirea, în suflete dorinți
și farmec în primejdii, beții în năzuinți,
împodobit-i valul ce duce pân' la tine,
cu farmecul pierzării surâsului de-ondine.
Aș vrea ca să mă bucur de tot ce ai creat,
să nu știu șovăirea, nici teama de păcat;
Dar ochiul tău în noaptea din sufletu-mi nu moare:
aprinde-a remușcării dureri mîntuitoare!
O sete-adânc mă arde, mă chinuie mereu,
de-a mă topi în Tine, schimbând pe om în zeu.
Puteri necunoscute îmi dau într-aripare,
presimt mult așteptata gândirii împăcare.
Ca dintr-un pom, din suflet căzând, se vestejesc:
deșertăciunea, – floarea a tot ce-i omenesc,
tot ce încântă mintea și tulbură simțirea
pălesc, când înainte-mi contemplu nemurirea.
Pe piscurile-nalte e însă-așa de frig,
și nu-mi răspunde nimeni, o! nimeni dacă strig!
Din stânca fulgerată, pustie, înnegrită,
m-atrage nostalgia de huma înflorită.
Un râu fugar e vieața, dar vadu-i nu e sec,
de stăvilești undirea podoabelor ce trec?
Trudit îmi caut raiul și-o umbră-mi stă de pândă;
în culme sau abisuri târăsc a mea osândă!
Din calea Ta afară aș vrea să fug, să pier, -
dar simt planând porunca și brațul Tău de fier.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează