Fotolii largi, penumbră gri, frig umed, și puțin
parfum de roze albe în declin…
Iar noi tăcem:
în jurul nostru liniștea suspină
mai senzitivă ca o violină,
și fiecare vorbă ce am spune
ar rupe armonia unei strune.
În gesturile tale mă cufund,
în gesturile tale ce ascund
ceva convalescent sau muribund.
Penumbră gri, frig umed - și târziu
au leșinat molatec trandafirii,
iar în oglinzile destăinuirii
s-a reflectat imensul tău pustiu.
Și totuși,
ce dulce-i să privești cum liniștit
plutește-ntre pustiu și infinit
o lună roasă, tristă, demodată
în care doarme stinsul „altădată”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează