Primăvara vine iară
peste plaiuri se coboară,
și la suflu-i mult iubit
iar natur' a înverzit.
Mii de flori răsar la soare
pe-a câmpiilor covoare,
mii de glasuri ciripesc
cuiburile înveselesc.
Frunza-n codru se frământă
duios ciocârlia cântă.
Și trezit ca dintr-un vis,
iar amorul a surâs.
Saltă inima re-nvie,
uit-al iernii vijelie,
lasă-ți manta de dureri,
uită, uită ce-a fost ieri,
Căci natura bună mamă
iar la viață ne rechiamă,
ș-al ei zâmbet iubitori
ca și raza de la zori.
Cu cămpia ce-nverzește
sufletul re-ntinerește.
Fugiți griji, fugiți nevoi
vă topiți cu-al iernei sloi!
Și tu crudă amintire
ce-ai muncit a mea gândire
sboară iute pe-acest vânt
dincolo pe alt pământ.
Al naturei voace jună
viu în mine azi răsună
și-mi dă dor, dor de trăit
căci am încă de iubit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează