Vântul dezghețat de soare curge ca o apă,
întinzând un șes deasupra dealurilor înverzite.
Toate zarile în ele abia pot să mai încapă;
soarele luminează mut și tragic case albe, văruite.
În ograda-n care colțul ierbii iesă rar,
fluturând cămașa albă cu tighel,
omul bate niște cuie într-un car.
Și bat cuie toate dealurile după el.
În grădină ard mocnit și sânger frunzele de an,
atârnând pe garduri lungi cununi de fum,
iar pe urmele de care ce-au dus sacii plini de lan
o găină albă a-nceput să scurrne-n drum.
Când și când s-aud și până-aici,
prin liniștea ca un ecou din sat,
rar, pocnete de bici
de la băieți ce umblă la arat.
Pe coasta dreaptă cu verdeața crudă
tot crește-n urma plugului ce scurmă
o brazdă neagră, proaspătă și udă,
și-un cocostârc, parodiind un om, în urmă.
Merg plugurile-ncet și nu se mai ajung,
doi boi ca niste nourași înaintează,
și-un cocoș plictisit a-nceput să cânte lung
fiindcă e demult amiază.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează