Afară bate vântul, draga mea,
și-i toamnă, și e rece, și-i târziu.
Pe cerul atârnat într-un pustiu
se clatină în agonie-o stea.
Pe jumătate-o lună a rămas
pe cerul obosit de-atâta vânt,
și rece, veșnică și fără glas,
atârnă ca oglinda unui sfânt.
Afară bate vântul, draga mea,
și-i toamnă, și e rece, și-i târziu.
Pe cerul atârnat într-un pustiu
se clatină tot sufletu-ntr-o stea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează