Oh, tu mult îmi îndurerezi
sufletul, poezie:
tu ştii dacă eu lipsesc şi mă pierd,
tu care atunci te negi
şi taci.
Poezie, îţi mărturisesc ţie
că eşti glasul meu adânc
tu o ştii,
tu ştii că am trădat,
am umblat pe pajiştea de aur
ce inima-mi a fost,
am rupt iarba -
poezie – acel pământ
unde tu mi-ai dărui cel mai dulce
dintre toate cânturile tale,
unde într-o dimineaţă întâia oară
am văzut zburând în senin ciocârlia
şi cu ochii căutai să urci -
Poezie, poezie care rămâi
profunda mea căinţă,
oh, ajută-mă tu să regăsesc
înaltul meu sat părăsit –
Poezie ce te dăruieşti
doar celui cu ochii de plâns
şi cauţi -
oh să mă redai demnă de tine,
poezie ce mă priveşti.
Pasturo, 23 august 1934
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează