O, Venus palidă-n, azururi, du-mă
pe plaiuri largi cu licărul bobat
să simt în jur luceferii cum bat
ca inimi de noroi ce se consumă.
Stăpân pe-al zorilor descălecat,
să văd pe-un aspru așternut de brumă
pământul în văpăi și marea-n spumă
ca niște miri ce-mpart același pat.
Jur împrejur, comete în cascadă
cu tinere săruturi de zăpadă
să răscolească blândul lor extaz;
iar vămile, asemeni unor lire,
să prindă-n corzi și, orfic, să resfire
surâsul ce le joacă pe obraz.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează