În spațiu tainic, fără mărturie,
mă alesei cândva, făptură vie.
M-au făurit râzând, cântând, părinții.
Ei, țesătorii vieții și ai morții,
mi-au dat ce-ngăduise soartea:
au pus în mine soarele și noaptea,
și mi-au adus un drum în fața porții.
,,Acesta-i drumul tău, mi-au zis părinții,
pornrști din văi s-ajungi în slava minții.''
Pe cale-n lumea neagră am plecat.
Umblam, vedeam, dar nu mă închegam.
Vedeam, umblam, dar încă nu eram.
Prin anul lung, ah lung, de altădat'.
de-abia iubirea m-a întemeiat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează