O palmă grea i s-a lipit pe gură.
În creștet pumnul puse-o lovitură.
Bocancul îi ajunse până-n mațe.
O clipă, văzu numai stele și ațe -
și șovăie pe un călcâi.
,,A! vrei să birui și ai dat întâi!”
Se-nțepeni din umeri, din bărbie,
spinarea piatră și-o făcu. Ce-o fi să fie!
Sumese mâneca și scoase
două brațe cu pulpele groase,
scrise cu slove și horbote albastre.
Dârdâia podina subt mesele noastre.
Ceasul se făcu înfricoșat.
Lungindu-se scurtul, cel lung s-a cocoșat
si furnicau toți ochii, fierbinți.
Încă un pumn! Dar fu primit în dinți,
în ascuțișul colților câinești,
și zdrelit ca de dălți, la dești.
Dacă-ncepe ghiontul să te doară,
lungule, ne faci de ocară.
O săritură înapoi:
venea scurtul, vâlvoi,
ca un arici, hotărât să înfrunte
vijelia namilei din munte.
Scurtul l-a și mușcat
de musteață
și a scuipat
sânge din ea, cu mătreață.
- ,,Puneți mâna, mă! Veniți încoace!”
- ,,Lasă, bă! că bine-i face!”
Scurtul îi sfâșiase buza celui lung.
Acu-i acu! Se mai ajung,
se mai lovesc, se-mpung:
Lungul se prăvale. Îl izbi și-n beregată
o margine de gheată.
Se scoală-mpleticit
și pune mâna pe cuțit.
La o parte, faceți-le loc!
Dar lungul nu are noroc,
Căci scurtul, jerpelit și rămas în cămașe,
îl rupe de boașe.
Și toată pricină
fusese Gherghina.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează