Nu știu cum se-mpreună stihiile cu sorții,
că blestemul dreptății are puterea morții.
De nu te ocrotește norocul în delir,
nu scapi să te ajungă nici mort în cimitir,
oriunde te-ai ascunde, te caută cuvântul
de jale terfelită, și-l duce-n lume vântul.
Că ai trăit din moarte, din ură și minciună
nu te cruci că ura se-ncinge și răzbună.
Ai alungat săracul venit flămînd la ușe
să-ți ceară o lipie târâtă prin cenușe.
Stă-ți sufletul pe-o cracă deasupra gropii tale
și croncăne-n pustiu suișurilor goale.
Ți-au pus la cap o cruce gătită cu-o cunună
de ghimpi uscați și putrezi și-un znop de mătrăgună,
și-n creștetu-i o zdreanță și-un ciob de oală spartă,
murdara pomenire nu uită nici nu iartă.
Păzește-te de rele, că-ntr-un bordei din zare
o văduvă blestemă, șoptind, la lumânare.
Ea știe și să lege în veac și să dezlege,
fără să ție seamă de pravilă și lege.
Molitvele citite de preoți la morminte
nici slova pe hârtie nu le mai ține minte.
Se duc cu tine-odată când te-au lăsat puterile
și neamurile strâmbe cu hoții și muierile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează