Din pietre sterpe și uscate
un fir de iarbă s-a ivit,
și vârful lui în infinit
a cutezat, străin, să cate.
Născut dintr-un crâmpei de soare
și o fărâmă de pământ,
firul gingaș, curat și sfânt,
a-mbobocit și-a dat o floare.
Strivit în ulița măreață,
secat de drumul de asfalt,
el e de felul cerului înnalt,
care șoptind îi spune și-l învață.
El, mulțumit că drept merinde
i-aduce lapte noaptea în pahar,
se bucură când și-un țânțar
de moțu-i auriu se prinde.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează