Unui biet măgar,
bun și cu răbdare,
un stăpân avar
nu-i da de mâncare
decât niște paie
ce le-avea în claie.
Și-i zicea: Martine,
hai, pe chef te pune
fiindcă pentru tine
sunt destul de bune,
le mănânci, trăiești
și te mulțumești.
A răbdat măgarul
până, într-o zi,
omului nemernic
astfel îi grăi:
cât de proaste fură
paiele ce-mi dai,
vesel le mâncai
și-am tăcut din gură,
neîndrăznind vreodată
ca să-ți cer, stăpâne,
hrană mai curată.
Dar târâie-brâu
a răcnit măgarul cu glasul adânc
ia desfă hambarul
și bagă-mă-n grâu
să vezi cum mănânc!
Publicul, săracul, când se mulțumește
cu comedioare pline de desfrâu:
e ca și măgarul ce mănâncă paie,
fiindcă nu e nimeni să-i mai dea și grâu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează