Presimt că o să am o zi cam proastă.
Din cât greu fost-a, este cel mai greu.
De altfel, zarea va rămâne-albastră
și ştreangul mâine fi-va curcubeu.
Spre mine mă deschid ca o fereastră
în care stă pe gânduri Dumnezeu,
și iată vine pasărea măiastră
și pasărea aceasta sunt tot eu.
Fragilă-alcătuire şi capcană,
las corpu-acesta unei alte flori.
O voi privi, cu lacrima-mi, din nori,
Deşi, vii prea devreme, tu, dojană...
și cui să-ncredinţez această pană?
Cum să te iau, durere, să nu dori?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează