Iubitule,
prin catifeaua mâinilor mărunte,
îți aud tăcerea
gândurilor de sub tâmple,
tăcerilor dureroase
și crunte,
efigii în argintul
de pe frunte.
Iubitule,
mă apropii de durerea
singurătății tale,
ca de un altar cu potire
de jale,
cu evanghelii de uimire,
cu tot ce este
deznădejde în iubire,
cu tot efemerul surâs,
al unei amăgiri,
când în amurguri de extaz
ne ceream fericiri.
Fericirile care ni le-am dat...
în ele vremea s-a răzbunat,
încrustând
în obelisc de durere,
inspirații,
visuri,
himere.
Din volumul “Agatha Grigorescu Bacovia” Poezii și proză, Editura pentru literatură, 1967
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează