Powered By Blogger

14 mar. 2022

Primăvara - Ion C. Pena


Ceasul fagilor a venit înapoi.

Toți fagii au costume noi,

ieftine, fragede, verzi,

numai să le desmierzi.


Parcă e vorba de nu știu ce protocol

în marele pădurii ocol,

până și mărăcinii și fragii

și-au pregătit nădragii.


Filosofilor, aruncați ceasloavele,

puneți la cai potcoavele,

ucideți veghea, ucideți casna

și luați-o rasna.


O să vă 'ntâlniți cu Dumnezeu

în muguri, în fluturi, în curcubeu

și o să vă spună el

cât e regatul vostru de mititel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comentează