Ca apa mai trecătoare
pe şesul acest pământesc,
o, soarta, pe cel ce te are
îngăduie-mi să-l iubesc.
Şi mai lunecoasă ca norul,
şi mai de neprins ca un foc,
pe unde îmi calcă piciorul
ţărâna se strânge la loc.
Ce zic, unde merg, cine ştie
ce morţi de pe-acum mă privesc, -
o, moarte, pe cel drag şi ţie
îngăduie-mi să-l iubesc.
Îngăduie-mi azi cu-nserarea
să ard pentru ultimul cânt,
că viaţa îmi e ca ninsoarea -
am fost şi de-acum nu mai sunt.
S-apară o pajişte verde
în albul străin, nefiresc,
o, Doamne, pe cel ce mă pierde
îngăduie-mi să-l iubesc.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează