Cu cât se-apropie clipa de plăcere,
cu-atât sosirea ei vrem să se-amâne…
căci chiar și cea mai mică-ntârziere
e-un plus de timp ce nouă ne rămâne.
Să amânăm pe cât putem sărutul…
gurile noastre-un timp să se mai caute
pe buza mării când așteaptă vântul
lopețile galerelor sunt flaute…
Stai cu picior-ntins, dar nu fă pasul…
deschide-ți aripa, dar nu-ți lua zborul,
fii pasărea ce-și pregătește glasul
nu ca să-și cânte, ci ca să-și tacă dorul…
abia sosită, clipa-i ca pierdută.
Sub vraja ei noi ne dedăm risipei
și bem din apa ce n-o vrem băută…
deci, să întârziem sosirea clipei,
Să-ndreptăm pe cât putem curentul
care străbate clipa de plăcere
și, amânând intenționat momentul,
să ne grăbim spre el cu-ntârziere…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează