Doina și iar doina! Cântecul meu e versul
de moarte al poporului la sezătoarea priveghiului.
pămantul ii e de lipsa și aerul îl îneacă. Văzut-am flăcăi
scuturandu-și pletele. și fruntea lor a se încreti fără de vreme,
florile de pe capul copilelor a se veșteji. și poporul cantand în betie
uitarea necazurilor. Trist e cantecul în sărbatorile satului: Birul e greu,
podvoada e grea! Bătranii își ascund ochii plini de lacrimi, bărbații
stau obiditi, cantecele să sfărșesc în blastamuri. și copii cainează
nașterea lor. Poporul e stîlpul țării. fiecare particica de pămant e vapsită
de sangele lui. și într-o zi ni s'au zis: Muncește, Romane, de dimineață
pană seara. Și rodul muncii nu va fi al tău! Tatăl tău ți-au lăsat de
moștenire o tărină și arme. Și nu te vei bucura de dansele. Și tu vei
trai veșnic robind, trupul și sufletul tău vor fi străini pe pământul înrodit
de tine. Vei plăti aerul ce răsufli. vei plăti soarele ce te incălzește și
locul unde zac oasele mamei tale, vei plăti dreptul să crești vaca ce
hrănește pe copiii tăi și boul ce-ți ajuta la muncă. trupul tău se va gârbovi
subt bătaie și partea ta în lume va fi ocară! Veneticii, zisu-ne-au în limba lor:
Al nostru e pămantul și acei ce locuesc pe dânsul. ale noastre câmpurile.
Ale noastre dealurile. ale noastre cătunele, satele și târgurile, colibele și
curțile, toată mișcarea și toata suflarea. Tu ai fost puternic și viteaz în luptă.
Dar puterile tale s'au tocit de sărăcie și de stricăciune. și noi am cules rodul
vitejiei tale. vor veni feciori cu mângâieri mincinoase de ți-or povesti că ești și
tu un popor. Noi suntem păstorii. Tu ești turma chinurilor. Toți își bat joc de
viață, muncă și sărăcia ta, și slugile slugilor calc peste trupul tău. cei ce zic
ca sunt aleșii tăi cresc în măriri și avuții și ție-ți este frig și copiilor tăi le este
foame! Ei fac legi, dar nu pentru dânșii, ci pentru împovararea ta!
Doina și iar doina!.. suntem pribegi în coliba părintească și străini în pământul
răscumpărat cu sângele nostru!.. Dar în campie creste, și pe dealuri iarăși crește o floare pentru popoarele chinuite. Nadejdea!
Ești searbadă și slăbanogită, ai suferit toate, o țară de chinuri! Ridică-ți capul
strivit și caută de vezi., semne s'au arătat pe ceriu.furtuna mântuirii la început!
Cinge-ți coapsa, țară română, și-ți întărește inima. Miază noapte și
miază zi, apusul și răsăritul, lumina și întunericul, cugetul disbrăcător și dreptatea s'au luat la luptă. Urlă vijelia de pe urmă, duhul Domnului trece pre pămant!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează