Merg încet cu sufletul pustiu
singură printre atâta lume
timpul a trecut când nici nu ştiu
oamenii din juru-mi nu au nume.
Joacă, iar, căldura verii-n aer
fructele şi le-a-negrit, iar, socul,
clopotele bat, prelung, a vaier
şi eu nicidecum nu-mi găsesc locul.
Am să mă întorc în sat curând
unde mă aşteaptă maica bună
la lumina stelei, licărind,
toarcem amintirea, ca pe lână…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează