Înspăimântaţi se uită pândarii vieţii mele,
cum te-am putut convinge, când nu erau atenţi,
ca să te ţin ascunsă, o vreme, printre stele,
departe de mulţimea amanţilor latenţi...
Şi-mi pun în spate rele pe care niciodată,
făptura mea suavă de zmeu îndrăgostit,
nu le-a putut cuprinde – pe bani sau fără plată -
càt timp doar prin poeme am stat adăpostit...
Şi-am cultivat, cu grijă, doar flori nemuritoare,
să ţi le las pe toate, iubito, de pe-acum,
deși mi-e frig de frică şi mult mai mult mă doare
că mâine-n amintire-ţi voi fi un pumn de scrum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Comentează